Moarte, a vieții umbră străvezie
Ascultă azi durerea mea târzie…
Vreau să iți spun o vorbă, două
Ne știm de mult noi, amândouă…
Apari mai des când eu zâmbesc,
Și pleci cu tot ce încă mai iubesc.
Îmi datorezi o clipă de tacere,
Și m-am decis că ți-o pot cere.
Mi-ai luat atâția oameni dragi
Nu știu...nu știu cum îi atragi.
M-am hotărât să-ți cer să pleci,
Privirea ta să n-o mai văd în veci.
Lasă-mi clipele și oamenii rămași
Altfel, promit, vom fi vrăjmași!
M-am hotărât să-ți cer să pleci,
Să nu-ți mai aud șoaptele seci,
Promit să uit cum e să râzi,
Dacă-i feresc de ochii tăi hâzi.
M-am hotărât să-ți cer să pleci,
Să nu-ți mai simt umbrele reci.
Voi înceta să sper, să mai aștept,
Dar lasă-le inima să bată-n piept.
M-am hotarat să-ți cer sa pleci
Cu al tău etern parfum de lileci,
De sentimente iti jur că mă dezic,
Sa-mi iei alt suflet, ție iți interzic!
De vrei să ma asculți acum,
Să ne urmăm al nostru drum...
De nu...
Te voi ucide moarte, voi face o încercare,
Să te scufund de-a pururi în veșnică uitare.
