Incep azi un nou capitol, privind 2 oameni
El – un
baiat – da, corect spus, nu barbat doar baiat. Crescut pentru a fi doar ce
trebuie sa fie pentru parinti. Crescut sa ofere maini si pahare cu apa la
batranete, un fel de “just in case” obligatoriu, asa cum sunt majoritatea
copiilor facuti in ziua de azi. Niciun simt al responsabilitatii, niciun plan de viitor doar o disperare de
a fi bagat in seama si de a i se acorda importanta de catre cineva.
Obisnuia sa
faca mici afaceri ca sa isi castige niste bani si ceva prieteni. Nu excela oricum la asta dar se descurca cat
sa nu faca eforturi prea mari sa fie mai mult de atat.
EA – o
fata, crescuta pentru a fi cea mai buna dar care nu reusea niciodata sa atinga
asteptarile acestea. O fata care de mica a fost urata de o parte a familiei ei
pentru ca era iubita de alta parte a familiei ei. Un om care visa sa aiba
lucruri numai ca sa poata sa le dea dar nu pentru ca avea o bunatate interioara
ci pentru ca asa era toata lumea impacata si ea linistita.
Si s-au
intalnit pentru ca el voia sa o insele cu un telefon mobil si ea voia sa fie
inselata.
Imi aduc
aminte de vestita bratara pierduta, bratara lui. Cumva, i-a dat-o ei sa o tina
si ea a pierdut-o bininteles. Asa cum pierdea de regula mai toate lucrurile
care ii ajungeau in grija. Imi aduc aminte de meditatiile la matematica si de
nervii facuti pentru ca el nu se putea concentra mai mult de 5 minute. Pentru
ca era cald, era prea greu, era prea mult. Imi aduc aminte de ceaiul de
scortisoara –reteta invatata si cum as putea sa uit seara in care a pregatit
cina? Cu cartofi cu branza pentru ca asta iubea ea sa manance, asta ii amintea de copilarie.
Si,
bineinteles, imi aduc aminte de nenumarate reprosuri in care ea sau eu cea de
atunci, ii cerea sa fie matur si de incredere. In care ii cerea sa nu mai
sperie babe pe strada si sa nu se mai dea rotund ca sparge peretii cu
atusugestia si autocontrolul.
Cand a
corectat-o pe ea, fata care luase la liceu cu 9.45 la gramatica limbii romane.
Chestie pe care i-a iertat-o greu sau poate niciodata.
Cand a
uitat ea de el, lasandu-l in fata portii si tatal ei i-a adus aminte sa il
cheme. Cand vorbeau despre femei si rolul lor in societate, stand pe treptele
blocului. Sau cand a uitat de el dupa ce
a luat 3 cafele si ea a plecat cu masina dupa ce si-a luat-o pe a ei. Noroc ca
mai era altcineva in masina, cine stie unde si-ar fi adus aminte ca venise
impreuna cu cineva.
Cand a vrut
sa o imbete si i-a reusit asa de bine ca s-a speriat. Dus la nu stiu ce
restaurant si servit doua beri ca atat a fost nevoie. Apoi mers la tiribomba,
oprit scurt la Judecatorie si apoi dusa acasa impreuna cu sorcova ei cu tot.
Anii in sir
in care distractia lor a fost sa mearga la Govora. Cand a batut cu lingurinta
in teava din hotel pentru ca pensionarii faceau prea multa galagie. Sau cum a
mers cu ea sa gaseasca biblioteca din oras.
Cand tot
incerca sa o faca sa-si inceapa viata sexuala, mintind-o despre nenumaratele
pericole care te pasc daca nu esti activ sexual. Chisturi, probleme neurologice
si de toate genurile.
Cand si-a
dat seama ca il iubeste avand un vis in care vecinul de casa arunca cu bombe si
la un moment dat, in vis, o bomba a aterizat pe langa el. Cata furie a simtit
atunci si cum a suferit vecinul in vis, facut bucatele mici, cu mainile goale.
Cand isi scriau diverse pe biletele si cand ea
a primit prima floare. Asta, bineinteles, dupa ce i-a reprosat ca e tot atat de
romantic ca un babuin.
Observ ca
amintirile, atunci cand le dai drumul, nu sunt deloc enumerate intr-o ordine
cronologica. Poate pentru ca asa-i viata,
ti-o amintesti in 3 planuri si o simti doar in unul singur.
Tot din
trecut imi aduc aminte de plecarea cu clasa catre Predeal si cum ea impreuna cu
alta ametita au reusit sa piarda trenul. Bineinteles, au mers cu Inter city in
conditii impecabile, in timp ce clasa si bagajul ei in care se aflau pantofi de
gala si rochii de seara pentru acel weekend, ar fi ramas parasite intr-o sala
de asteptare daca nu era el.
Cum a
salvat-o de la moarte pentru ca dormea intr-o camera in care era dat drumul la
gaze dar soba nu era aprinsa.
Cum la
Busteni, a iesit cu cutitul la geam cand a batut nu stiu cine la usa. Niciodata
nu a fost un om al noptii, el. Tot timpul se culca devreme, poate doar in
cazurile in care isi petreceau seara pe trepte, doar atunci isi permiteau sa
stea pana mai tarziu.
Cum a
gresit drumul prin Targu Jiu si au trebuit sa mearga 2 ore pe langa sosea,
fluierati de toti camionagii.
Il iubea
cand era impulsiv si cand era bland. Il iubea cand avea idei trasnite si il
iubea cand il certa pentru acestea in timp ce le puneau in practica. Cand au
fost sa isi ia ea cainele din Filiasi pentru ca acolo il dusesera bunicii ei.
Cum au mers cu trenul si l-au gasit. Imi aduc aminte privirea lui Piciu cand
m-a vazut. De plecarea la Valcea unde era parchetul cu tenta de verde pe care
il dorea ea. Cum s-a stricat masina si cum s-a stricat si masina care a venit
dupa ei.
Imi aduc
aminte o gramada de lucruri- imi aduc aminte de el si de ea cand asteptau pe
holurile spitalului unde era internata mamaia ei. Imia duc aminte de cum am dat
vestea lui tataie ca mamaie, femeia care i-a fost alaturi o viata, a murit.
Imi aduc
aminte cand au vrut sa faca o surpriza bunicului si sa vopseasca casa cat e
plecat la tratament. Si cum au gresit culoarea si casa a iesit de un roz
tampit.
Imi aduc
aminte de Batranul si Acolitul si de Mira. Batranul era al ei si Acolitul era
al lui – cum nu stia Acolitul ce inseamna mangaierea...cum au stat langa Mira
cand a murit otravita.
Sau de
Dacia pe care au primit-o de la buncii ei. Cum a trebuit refacut motorul si cum
era esential sa fie imbunatatita. Tot timpul asta era ce isi dorea – daca avea
Dacia 1300, atunci trebuia sa aiba bord si triple de Dacia 1310. Daca avea Opel
atunci trebuia sa fie vopsit. Daca avea Audi autnci trebuia sa aiba sistem
audio in x si Y.
Cum a
lasat-o pe ea sa astepte in frig ca nu a venit sa o ia cu masina ei. Pentru ca
avea treaba. Dar si cum ea a uitat ca ii e ziua de nastere.
Imi aduc
aminte cum a adus pisicul negru la el acasa. Imia duc aminte de cateii pe care
am vrut sa-i salvez, gasiti la colt de strada si pe care nu a lasat-o bunicul
sa ii aduca acasa. Si cum au murit plini de viermi. Imi aduc aminte de lucuri
care tin de amandoi dar si lucruri care tin numai de mine. Cum suferea dupa
animalele pe care nu le putea salva si cum isi promitea ca acest lucru nu se va mai intampla. Cum o consola desi nu stia ce sa zica si
nu intelegea.
Imi aduc
aminte de Georgica care a fost dat pentru ca traiau in garsoniera si nu aveau
loc toti. Si cum a incercat sa il recupereze pentru ca ea a plans trei zile dupa el. Nu a reusit si astfel a avut loc Ion, cel
fara de care viata mea poate ar fi goala.
Imi aduc
aminte de “ Mama!Ce mi-ati facut voi mie!” cand el credea ca il iau apele. Imi
aduc aminte cum il tara prin toate parcurile acvatice desi el nu s-ar fi dat in
nimic. Cum grija lui era sa umble cu prosopul dupa nebuna care nu statea o
secunda. Cum a lasat-o in fata topoganului de colac dublu pentru ca i-a fost
frica. Imia duc aminte de calul pe care l-a primit la echitatie si cat a putut
sa urle la galop.
Imi aduc
aminte de esecuri, probleme, lucruri bune, toate traite asa, la unison.
Intamplate la amandoi, nu doar la unul.
Imi aduc
aminte si de gunoi menajer, folder facut pentru ca ea nu suporta mizeria de pe
desktopul lui.
Imi aduc
aminte si ca ea era responsabila cu curatenia si el cu facturile si spalatul
rufelor. Totusi a reusit sa ramana fara curent ca nu a platit una pe vremea
cand traiau la garsoniera. Imi aduc aminte de cum au ramas pe dinafara si cum
i-a pus ei telefonul la ureche sa vorbeasca cu proprietarul la ora 12 noaptea desi el pierduse pariul.
Imi aduc
aminte de cat de speriata a fost cand a trebuit Ion operat si cum crease ea un
sistem de a te juca cu pisicul un anume timp ca sa nu vomite.
Imi aduc aminte
de prajiturile aduse din Bucuresti si de cele 3 perechi de sosete pe care i-a
primit de la el.Imi aduc aminte de cumparaturile pentru tataie. Ceai negru,
ceai de macese, mierea si ciorba respectiva. Si de cum se pregatea mancarea. Si
cat nu suporta ea sa astepte cand ii era foame. Ar fi mancat cartofii si daca
erau rotunzi sau taiati sub forma de floare.
Imi aduc
aminte de telefonul acela mobil albastru si cu buton portocaliu, un telefon
bun, pe vremea cand selfie nu era important. Imi aduc aminte de cum trebuiau
sortate pozele pentru tataie, pozele de la mare. Imi aduc aminte cand la mare,
prima data, au mers cu trenul. Si cum au ramas fara bani si nu au mai luat
bilete la intoarcere. Si cum au fugit de controlor.
Imi aduc
aminte de momentele in care se uitau la Masterchef dupa ce gatise ceva bun. Sau
cum adormea el mereu la filme. Sau faptul ca sforaia in timp ce ea nu putea sa
doarma.
Imi aduc
aminte lucuri bune si frumoase. Cand a avut grija de ea pentru ca altfel
murea. Si cat de greu a fost acea perioada in care linia intre normalitate si
nebunie era mai subtire de un fir de par.
Imi aduc
aminte si de cuvintele grele care s-au spus. Sau cand nu au mai fost nici
acelea, cat de groaznica era singuratatea in doi.
Imi aduc aminte totul si nu vreau sa uit nimic. Nici declaratiile de iubire vesnica si nici cat de repede au fost uitate. Punct. Si de la capat.
