Planeta Vie

O veche legenda omeneasca spune ca daca permiti cuiva sa-ti stie Adevaratul Nume, acela poate sa te controleze. Soarta ta este legata de cel ce iti cunoaste acest secret, forta ta vitala nu iti mai apartine iar Existenta sau Distrugerea devin simple capricii ale Noului tau Stapan. Tu nu iti mai apartii tie – poate doar in masura in care aerul din plamani apartine oamenilor care il respira.

Acesta este motivul pentru care planeta Xenon – Adevaratul ei nume, nu a permis multora sa o cunoasca. Doar acelora in care credea, cei despre care stia ca nu i-ar face rau niciodata. Iar atunci cand a facut asta, exceptand Prima greseala, s-a dezvaluit treptat, cumva impartita intre dorinta de a fi cunoscuta si frica de singuratate.  

Dar oamenii…oamenii sunt ciudati, asa a aflat ea. Chiar si cei pe care crezi ca ii cunosti.

Pentru ca ei nu se gandesc niciodata la infinit, le lipseste aceasta perspectiva. Ei traiesc ‘Aici’ si ‘Acum’, cuvinte Adevarate importante pe care ea le-a auzit de-a atatea ori. Aici si acum pentru fiecare generatie care mergea inainte cu nepasare, uitand ca trecutul si viitorul lor e un ‘Acum’ al altora. Pentru oameni, nu exista viitor daca nu le apartine si lor in egala masura.

Traiesc dar nu stiu ca o fac. Pur si simplu nu ai cum sa cuprinzi infinitul in ceva finit. Si sufletelor lor, puncte ingemanate de ‘Aici’ si ‘Acum’ sunt prea mici, prea necuprinzatoare pentru aceste intelesuri.

Chiar si ea, ca planeta vie, unica in felul ei, nu putea cuprinde in mintea sa notiunea infinitului. Avantajul ei era ca ‘Acum’ al ei se masura in ceva mai fluid ca timpul uman, nu in clipe asa cum isi masoara viata oamenii, dupa ticaitul unui ceas.  

Nu isi mai amintea Trezirea. Nu isi amintea ce a fost inainte. Poate doar o bucata de meteorit ratacita. Poate a fost o alta planeta care a explodat si care mai apoi si-a recuperat o parte din ramasite,  prinsa pe o orbita a acestui soare si fortata sa devina glob de o lege nescrisa a Universului. Nu stia daca a fost vreodata calda desi din momentul in care s-a Trezit, a fost pe deplin constienta de vapaia din interiorul ei. Stia un singur lucru. Ca a fi unic este Rau, a fi unic inseamna ca esti singur. Nu si-a dorit niciodata asta si daca ar fi fost posibil, ar fi Adormit din nou. Sa redevina praf, molecule de materie tinute in frau de gravitatia marelui soare.

Timpul nu a fost pe deplin inteles la Trezire. Pentru ea s-ar fi masurat in miscari circulare in jurul stelei scanteietoare de care nu putea sa se indeparteze. In anumite puncte, i-ar fi fost usor sa se duca catre stea, in altele simtea cum departarea parca o faramiteaza in mii de farame atrase toate de puterea acea masiva.  Pentru ea Timpul nu exista. De ce sa numeri ceva ce nu se va opri niciodata? Numeri ceea ce este finit, infinitul nu are nevoie sa fie masurat. Ceea ce exista, va exista tot timpul.

Dupa Prima Greseala, a inteles ca timpul este necesar oamenilor pentru a-si numara marunta lor existenta. Clipe in viata unei planete, tic-tac.  ‘Cand?’ intrebau micile minti asa ca ea a invatat cum sa le raspunda.

Ei bine, in timpul lor, ei i-au trebuit mii de rotatii ca sa inteleaga cum si in ce fel este populat Universul. A inteles ca navele acele mici care apareau prin preajma soarelui poarta in ele niste finite inca si mai micute. A trecut timp pana a invatat sa le citeasca gandurile. Prima data aproape a ucis un ‘Om’, incercand sa cuprinda mintea sa cu a ei. Nu si-a cunoscut adevarata putere pana nu a simtit cat de inspaimantat era omul. Totusi, acea scurta comuniune a invatat-o tot ce avea nevoie sa stie. A stiut pe data cum este vazuta, a inteles Singuratatea ei atunci cand mintea umana, legata de a ei, i-a aratat disperata imagini cu alti oameni. Razand, jucandu-se, imagini de care mintea mica parea ca se tine agatata, inspaimanta de planeta. Dar cel mai mult a inteles de ce aveau nevoie Ei.

Si pentru ca era singura, a voit sa fie ce aveau ei nevoie. A creat atmosfera, si-a domolit muntii ca ei sa-si poata faca asezari, a dat drumul vapaii din interior pentru a crea caldura si s-a lasat expusa Universului pentru ca toata aceasta caldura sa se transforme in apa.

Le-a dat tot si i-a primit cu bratele deschise.

Cu primii colonisti a invatat sa vorbeasca. Un termen cat se poate de omenesc prin care imaginile transmise de ea erau interpretate de mintea lor si deveneau simboluri pe care ei le transmiteau apoi celorlalti, de pe alte planete.

Asta a fost Prima Greseala.

A fost tot ce au avut ei nevoie si a dat tot, uitand ca ea trebuie sa existe si in afara Timpului lor. Nu voia nimic de la ei, simpla lor existenta era tot ce isi dorea.

Au cerut fier, carbune, micile pietre sclipitoare erau vanate pe toata suprafata ei. Promiteau ca nu vor lua mult, doar cat le este necesar Acum. S-a lasat rupta, taiata si le-a dat tot ce a fost nevoie. Pentru ca si ea avea nevoie ca ei sa fie.

Apoi, cand au luat prea mult, a vrut sa ii opreasca. Dar intre timp, acestia ii invatasera Adevaratul Nume si au fortat-o sa le dea mai mult si mai mult. A vrut sa se schimbe dar au oprit-o din nou cu forta magica a numelui ei. Au oprit-o cu promisiuni pe care le-a crezut pentru ca le-a intuit aceeasi forta care o tinea captiva numelui ei.

I-a crezut pana in momentul in care a inceput sa numere promisiunilor lor nerespectate si atunci si-a dat seama ca increderea ei este finita.

Nu ii doreau raul doar ca ei traiau in alt plan. Aici si Acum –ul lor erau fara viitor.

Ei nu aveau planuri doar scopuri. Si doar Planetele stiu ca scopul este urmarea unui plan. Ei existau. Ea traia.

Si atunci a facut ce trebuia. Si-a sters numele din mintea lor, fara sa-I peste ce stricaciuni mai lasa. I-a facut pe toti sa uite ca ea este vie. Si-a promis ei insasi ca numele ei nu va mai fi cunoscut niciodata, ca nimeni nu va mai avea putere asupra ei.

Iar timpul a continuat sa mearga inainte, numarat de data asta in eoni de singuratate. S-a retras in sine si a continuat sa existe, indiferenta la traiul celor din afara ei.

Chiar si asa, orientata catre interior, Xenon a devenit treptat constienta de armele construite pe oameni, fazere pe pamant, submarine nucleare in ocean, lasere orbitand in satelitii din jurul ei. Le putea controla pe toate, erau pana la urma materie din materia ei,  fier si carbon asa cum era toata fiinta ei. Nu dorea sa faca rau dar cumva, simtea nevoia sa se protejeze, sa nu mai permita existenta Primei Greseli si daca invatase ceva in Timpul petrecut cu Oamenii era ca acestia sunt pur si simplu imprevizibili.

Faptul ca putea sa controleze toate aceste arme ii dadea siguranta pe care promisiunile lor nu ar fi garantat-o niciodata.

Nu a tulburat existenta multor Aici si Acum si a continuat sa ramana singura cu greutatea neintelegerii propriului scop, ceva ce nu este menit prea multor fiinte din Univers.

Apoi, cumva, cineva a ajuns din nou la ea. A fost ciudat pentru ca vorbea ca si cum stia ca este inteles si ascultat. A fost ciudat pentru ca a facut-o sa inteleaga cat de singura era. A fost ciudat pentru ca a facut-o sa uite de Prima Greseala.

Asa ca si-a incalcat propria promisiune, urandu-se pentru aceasta omeneasca slabiciune.

Dar a facut asta constient, cumva convinsa de sinceritatea acestor noi promisiuni - simtea ca sunt adevarate, ca nu I se va face rau niciodata. Dar raul imbraca multe forme, asa avea sa afle.

In timpul uman, s-a bucurat de aceasta noua prietenie si de tot ce presupunea. Ii placea sa ii arate lucruri din vechea ei existenta, ii placea sa vorbeasca cu acest nou om. Nu i-ar fi ajuns existenta lui umana pentru tot ce voia sa-I spuna si sa ii arate. Dar cumva, o data ce si-a dezvaluit Existenta, omul a dorit doar o parte din ceea ce era ea. Pentru ca Raul parea ca il tulbura, fiind cumva prins intre un Aici si Acum lipsit de griji,  nu dorea sa-si impovareze existenta cu astfel de lucruri.

El voia sa simta marea, ea voia sa-I povesteasca despre ce existase inainte de aceasta, de cum se formeaza valurile si cum de adie vantul. Voia sa-I spuna de momentele trecute in care cei din Prima Greseala reusisera sa omoare tot din oceanul de care acum se bucura el.

Dar de fiecare data cand astfel de discutii apareau, omul se inchidea, incheia comuniunea aceea minte-minte sau schimba pur si simplu subiectul Pentru el, Aici si Acum erau suficiente. Niciodata mai departe. Doar promisiuni ca numele ei va ramane necunoscut altora si ca Prima Greseala nu va mai fi urmata de-o a doua.

Si astfel, anii umani au trecut, simple clipe pentru Planeta Vie. Si intr-o zi, oameni s-au ivrajbit iar ea a simtit asta ca o tresarire ce a facut-o pe deplin alerta si conectata la ce se intampla in exterior. Primele fazere care i-au ciuntit scoarta au fost surprinzator de nedureroase. Totusi, disperarea si frica e care a simtit-o la cei din exterior a fost aproape de neimaginat.

Amortita de aceste sentimente profunde, noi, a cautat comuniunea cu mintea care ii fusese prietena. Si a gasit-o scaldata in durere, o durere asa mare si o suferinta cumplita in spatele careia deja inmugurea furia. Iar mintea omului s-a agatat de cea  a Planetei si a folosit Adevratul ei nume pentru a cere distrugerea tuturor, orice e viata in Univers.

Iar Planeta, obligata de o putere mai mare ca a ei, a ascultat.