vineri, 29 mai 2009
Comunicarea
În secolul al XIII-lea, regele Frederic al II-lea a vrut să facă o experienţă ca să afle care era limba "naturală" a omului. A instalat şase bebeluşi într-o creşă şi le-a ordonat doicilor să-i alimenteze, să-i culce, să-i scalde, dar să nu care cumva să le vorbească vreodată. Frederic al II-lea spera astfel că va descoperi ce limbă vor alege în mod natural aceşti bebeluşi "fără influenţe exterioare". Credea că va fi greaca sau latina, singurele limbi originare pure după părerea sa. Totuşi, experienţa nu a dat rezultatul scontat. Nici un bebeluş nu a început să vorbească în vreo limbă şi, mai mult decât atât, toţi au murit. Bebeluşii au nevoie de comunicare ca să supravieţuiască. Laptele şi somnul nu sunt de ajuns. Comunicarea este şi ea un element indispensabil vieţii.
Strategie imprevizibila
O minte atentă şi logică este în stare să prevadă orice strategie umană. Există totuşi un mijloc de a rămâne imprevizibil: este de ajuns să introduci un mecanism aleator într-un proces de decizie. De exemplu, să încredinţezi sorţii unei aruncări de zaruri direcţia în care va fi lansat următorul atac.
Introducerea a puţin haos într-o strategie globală nu numai că permite efecte-surpriză ci, în plus, oferă posibilitatea de a păstra secretă logica care stă la baza deciziilor importante. Nimeni nu poate să prevadă rezultatul unei aruncări de zaruri.
Evident, în timpul războaielor, puţini generali îndrăznesc să supună capriciilor hazardului alegerea viitoarei manevre. Cred că este de ajuns inteligenţa lor. Totuşi, zarurile sunt cu siguranţă cel mai bun mijloc de a îngrijora adversarul care se va simţi depăşit de un mecanism de gândire căruia nu-i sesizează logica. Dezamăgit şi dezorientat, el va reacţiona cu teamă şi din acel moment va deveni complet previzibil.
Introducerea a puţin haos într-o strategie globală nu numai că permite efecte-surpriză ci, în plus, oferă posibilitatea de a păstra secretă logica care stă la baza deciziilor importante. Nimeni nu poate să prevadă rezultatul unei aruncări de zaruri.
Evident, în timpul războaielor, puţini generali îndrăznesc să supună capriciilor hazardului alegerea viitoarei manevre. Cred că este de ajuns inteligenţa lor. Totuşi, zarurile sunt cu siguranţă cel mai bun mijloc de a îngrijora adversarul care se va simţi depăşit de un mecanism de gândire căruia nu-i sesizează logica. Dezamăgit şi dezorientat, el va reacţiona cu teamă şi din acel moment va deveni complet previzibil.
miercuri, 13 mai 2009
vineri, 8 mai 2009
Vand nevasta- anunt haios
Vand nevasta!!! An de fabricatie 1983, culoarea neagra, full option: suspensii super, portbagaj mare. Stare f buna de functionare putin uzata (cam de 2 ori pe zi, dar duce mai mult) Al doilea propietar, certificat in regula. Cai putere oooooo (poate sa tina o herghelie). Caroseria putin atinsa: a fost un mic accident cu un vecin care nu s-a asigurat (daca sunt acasa) si a intrat in ea, in urma accidentului el a fost grav avariat iar ea a suferit doar niste atingeri de curea pe aripa stanga spate dar cu timpul se repara. Pret negociabil, o dau cu tot cu accesorii: unu de 3 ani si una de 5 ani, rog seriozitate!
Sursa:http://www.dauanunt.ro/faze/vand-nevasta/
miercuri, 6 mai 2009
Inainte de examen
Noaptea, inainte de examen. In apartamentul profesorului suna telefonul pe la 3. Cu o voce iritata acesta raspunde:
- Da!
- Dormi?
- Bineinteles ca dorm!
-…si noi invatam, ‘tutzi mortii ma-tii !…..
- Da!
- Dormi?
- Bineinteles ca dorm!
-…si noi invatam, ‘tutzi mortii ma-tii !…..
Site-uri interesante
http://camels.evilsun.org/index.php
-afla cate camile, oi si cate capre valoreaza prietena ta
http://www.dontclick.it/
-oirce ai face, nu da click
-afla cate camile, oi si cate capre valoreaza prietena ta
http://www.dontclick.it/
-oirce ai face, nu da click
Poze haioase
Babuta bate pe orice piti cu talent (la zugraveala).
Uite ma, au si ei manelistii lor. Cine ar fi crezut?
Cum sa NU iti omori soacra
A incercat sa-si omoare soacra cu o racheta antitanc
Un sot disperat din Bosnia-Hertegovina a incercat sa-si ucida soacra folosind un lansator de rachete antitanc, dupa ce n-a mai suportat faptul ca aceasta si-a montat fiica impotriva sa.
Dupa ce soacra a supravietuit insa atacului cu racheta, la casa sa din Doboj, barbatul a incercat sa-si finalizeze treaba cu o mitraliera.
In mod surprinzator, femeia a supravietuit ambelor atacuri, suferind
doar cateva zgarieturi.
Bosniacul a fost condamnat la sase ani de inchisoare pentru tentativa de crima.
Sursa:Agerpres
Catalog Puli Design
http://www.pulidesign.com
Felicitari...ai o minte bolnava. Ce credeai ca gasesti pe site?!?
Felicitari...ai o minte bolnava. Ce credeai ca gasesti pe site?!?
luni, 4 mai 2009
Marketingu' bata-l vina
Reclamele astea la detergenti ma lasa masca. Mai intai era tanti cu aluna care ii mirosea a turturele si care conducea o pensiune.
Apoi a aparut Perwoll -ul care te invata cel putin 2 lucruri, unul dintre ele fiind ca femeile poarta totdeauna in geanta un Perwoll pe care au initiativa de a-l arata de fiecare data cand le sunt laudate rochiile.
Citam: "Senzational!"
"Hi, hi..cine? rochiile sau noi?"
"Perwoll, desigur!"
Desigur...
Apoi a aparut Perwoll -ul care te invata cel putin 2 lucruri, unul dintre ele fiind ca femeile poarta totdeauna in geanta un Perwoll pe care au initiativa de a-l arata de fiecare data cand le sunt laudate rochiile.
Citam: "Senzational!"
"Hi, hi..cine? rochiile sau noi?"
"Perwoll, desigur!"
Desigur...
sâmbătă, 2 mai 2009
Un banc de dimineata :)
Cand sotul a ajuns la hotel, a decis sa-i scrie un email sotiei dar a gresit o litera din adresa si mailul a fost trimis la alta adresa. Mailul ajunge din greseala la o vaduva ce venise tocmai de la inmormantarea sotului. Citeste mailul si lesina. In mesaj scria: " Draga mea, am ajuns bine. Probabil te va surprinde sa primesti vesti de la mine pe aceasta cale, dar acum au calculator aici si poti trimite mesaje persoanelor dragi. Doar ce-am ajuns si am verificat ca totul sa fie pregatit pentru venirea ta, vinerea viitoare. Abia astept sa te vad si sper ca aceasta calatorie sa fie la fel de liniistita ca a mea. Nu-ti lua multe haine ca aici e o caldura infernala!!!
vineri, 1 mai 2009
Tatuaj
Tipul din poza a crezut ca tatuajul lui este unic si grozav... foarte mandru il arata la toata lumea...
Pana cand...
...A AJUNS IN PUSCARIE!!!
La pishiatru
La psihiatru:
- Povesteşte-mi totul în ordine cronologică. Ce-ai facut prima dată?
Cum sa ...
sperii pasagerul care sta pe scaunul de langa tine in avion sau in tren:
1. scoate-ti laptopul din geanta
2. deschide-l lent de tot..
3. porneste-l
4. verifica faptul ca nesimtitul de langa tine urmareste ecranul
5. deschide pagina de internet pe care o folosesti in mod normal
6. inchide ochii si ridica capul spre cer (eventual pomeneste intr-o fraza de Allah)
7. respira profund si…
8. da click pe urmatorul link: http://www.thecleverest.com/countdown.swf
9. observa fata vecinului tau
1. scoate-ti laptopul din geanta
2. deschide-l lent de tot..
3. porneste-l
4. verifica faptul ca nesimtitul de langa tine urmareste ecranul
5. deschide pagina de internet pe care o folosesti in mod normal
6. inchide ochii si ridica capul spre cer (eventual pomeneste intr-o fraza de Allah)
7. respira profund si…
8. da click pe urmatorul link: http://www.thecleverest.com/countdown.swf
9. observa fata vecinului tau
Din instorie
EXISTA SI LUCRURI CARE NU SE POT SPUNE IN MANUALELE DE ISTORIE.
De ce nu-si spalau farfuriile stramosii nostri, de ce se credea ca rosiile sunt otravitoare, de unde vine expresia "It's raining cats and dogs" ("Ploua cu pisici si caini") sau "Salvati de clopotel", de unde vine obiceiul priveghiului, de cate ori se spalau oamenii in Evul mediu?
Raspunsurile le gasiti mai jos.
Igiena...
Data viitoare cand va spalati pe maini si apa e un pic mai rece decat v-ati dori, comparati situatia cu modul in care se spalau englezii prin anul 1500. Nuntile aveau loc in general in luna iunie, pentru ca singura baie din an se facea in luna mai si in prima luna a verii viitorii soti inca miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja imbibat de "miresmele" transpiratiei si ca sa mascheze cat de cat mirosul neplacut, miresele purtau in brate un buchet de flori (de aici a ramas obiceiul buchetului purtat de mireasa!) ; "Cada" era, de fapt, un butoi mare, plin cu apa calda. Stapanul casei avea privilegiul de a se imbaia primul, in apa curata. In aceeasi apa urmau la spalat, rand pe rand, fiii si restul persoanelor de sex masculin din familie. Apoi venea randul femeilor si, la sfarsit, al copiilor, in ordinea descrescatoare a varstelor. In final, apaera atat de murdara, incat puteai pierde un bebelus prin ea. De atunci dateaza la britanici vorba "Nu arunca pruncul odata cu apa in care te-ai spalat". Regina Elisabeta I a Angliei a ramas celebra si prin urmatoarea declaratie, facuta cu mandrie: "Fie ca e nevoie sau nu, eu o data la trei luni ma spal !"
"Ploua cu pisici si caini"...
Casele erau acoperite cu snopi de paie sau coceni, fara
scanduri dedesubt. Acoperisul casei era singurul loc in care animalele se puteau adaposti de frig. Drept pentru care cainii, pisicile si alte vietati mai mici (soareci, gandaci etc.) se cuibareau in paiele care acopereau casa. Cand ploua, paiele deveneau alunecoase si animalele cadeau uneori direct peste oameni. In acea perioada a aparut zicala "Ploua cu pisici si caini". Adapostirea animalelor in acoperis a fost si motivul pentru care s-a inventat baldachinul. Insecte sau diverse materii fecale puteau murdari asternutul la orice ora. Cineva a avut geniala idee de a intinde deasupra patului un cearsaf, pentru protectie...
Pragul...
Bogatasii isi faceau podeaua casei din dale de piatra, care deveneau alunecoase pe vreme umeda. Pentru marirea aderentei in timpul mersului, se presara prin casa pleava. Reimprospatate succesiv, straturile de pleava amestecata cu apa atingeau uneori grosimi apreciabile. La deschiderea usii de la intrare, exista pericolul ca amestecul de pleava cu apa sa curga afara din casa. Problema a fost rezolvata prin inventarea pragului.
Rosiile sunt otravitoare...
Pe vremea aceea, in fiecare bucatarie exista un cazan metalic mare, atarnat deasupra focului, pentru gatit. Carnea era destul de rara, asa ca oamenii mancau mai mult fiertura de legume. In zeama ce ramanea de seara se adaugau a doua zi apa si legumele si tot asa. Astfel, o parte din mancare ajungea sa fie veche de saptamani. Cei mai instariti mancau din vase realizate dintr-un aliaj care continea si plumb, pentru ca acesta putea fi prelucrat mai usor. Alimentele acide dizolvau plumbul, care ajungea in organism si provoca otravirea sau chiar moartea. Din aceasta cauza, rosiile au fost considerate in urmatorii 350 de ani ca fiind
otravitoare.
Farfurii din coaja de paine...
Saracii mancau din niste bucati de lemn scobite, care tineau loc de farfurii. Vasele se mai faceau si din paine foarte veche, din care se scotea miezul si care rezistau cateva mese bune. Ambele variante de "farfurii" nu erau spalate niciodata dupa folosire. De aceea, se intampla des ca vasele sa faca viermi... Painea se impartea intre membrii familiei, in functie de statutul fiecaruia. Cei care munceau capatau coaja inferioara, din partea de jos a painii, restul familiei - partea din mijloc, mai mult miez - iar oaspetii primeau coaja superioara.
Priveghiul...
Pentru baut rachiu sau whisky erau folosite cesti din plumb. Combinatia alcool-plumb fiind atat de toxica incat ii scotea pe multi din uz pentru cateva zile. Chefliii gasiti intinsi pe marginea drumului erau considerati morti si pregatiti pentru inmormintare. Inainte insa de a fi ingropati li se mai dadea o sansa - erau asezati pe masa din bucatarie timp de cateva zile. Asteptind ca "mortul" sa-si revina - ceea ce se intampla de multe ori - rudele si prietenii mancau si beau in jurul mesei. Asa a aparut obiceiul priveghiului.
Salvat de clopotel...
Cei care din greseala erau ingropati de vii erau salvati de un clopotel. Teritoriul Angliei este locuit de multi, multi ani, asa ca, la inceputul secolului al XVI-lea, a inceput sa fie criza de locuri de veci. Solutia a fost scoaterea sicrielor mai vechi, depunerea osemintelor in niste depozite si refolosirea spatiului pentru un mort "proaspat". La deschiderea vechilor sicrie s-a constatat ca unul din 25 era zgariat de unghii pe interior. Dandu-si seama ca unii semeni de-ai lor au fost ingropati de vii, englezii au inventat un mecanism de salvare a celor ingropati de vii. De mana "mortului" era legata o sfoara, care, printr-o gaura in sicriu, era legata la un clopotel, montat langa mormant. Patrulele din cimitir supravegheau clopoteii. De aici vine vorba "saved by the bell" ("salvat de clopotel").
Sa mai zica cineva ca istoria e plictisitoare...
De ce nu-si spalau farfuriile stramosii nostri, de ce se credea ca rosiile sunt otravitoare, de unde vine expresia "It's raining cats and dogs" ("Ploua cu pisici si caini") sau "Salvati de clopotel", de unde vine obiceiul priveghiului, de cate ori se spalau oamenii in Evul mediu?
Raspunsurile le gasiti mai jos.
Igiena...
Data viitoare cand va spalati pe maini si apa e un pic mai rece decat v-ati dori, comparati situatia cu modul in care se spalau englezii prin anul 1500. Nuntile aveau loc in general in luna iunie, pentru ca singura baie din an se facea in luna mai si in prima luna a verii viitorii soti inca miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja imbibat de "miresmele" transpiratiei si ca sa mascheze cat de cat mirosul neplacut, miresele purtau in brate un buchet de flori (de aici a ramas obiceiul buchetului purtat de mireasa!) ; "Cada" era, de fapt, un butoi mare, plin cu apa calda. Stapanul casei avea privilegiul de a se imbaia primul, in apa curata. In aceeasi apa urmau la spalat, rand pe rand, fiii si restul persoanelor de sex masculin din familie. Apoi venea randul femeilor si, la sfarsit, al copiilor, in ordinea descrescatoare a varstelor. In final, apaera atat de murdara, incat puteai pierde un bebelus prin ea. De atunci dateaza la britanici vorba "Nu arunca pruncul odata cu apa in care te-ai spalat". Regina Elisabeta I a Angliei a ramas celebra si prin urmatoarea declaratie, facuta cu mandrie: "Fie ca e nevoie sau nu, eu o data la trei luni ma spal !"
"Ploua cu pisici si caini"...
Casele erau acoperite cu snopi de paie sau coceni, fara
scanduri dedesubt. Acoperisul casei era singurul loc in care animalele se puteau adaposti de frig. Drept pentru care cainii, pisicile si alte vietati mai mici (soareci, gandaci etc.) se cuibareau in paiele care acopereau casa. Cand ploua, paiele deveneau alunecoase si animalele cadeau uneori direct peste oameni. In acea perioada a aparut zicala "Ploua cu pisici si caini". Adapostirea animalelor in acoperis a fost si motivul pentru care s-a inventat baldachinul. Insecte sau diverse materii fecale puteau murdari asternutul la orice ora. Cineva a avut geniala idee de a intinde deasupra patului un cearsaf, pentru protectie...
Pragul...
Bogatasii isi faceau podeaua casei din dale de piatra, care deveneau alunecoase pe vreme umeda. Pentru marirea aderentei in timpul mersului, se presara prin casa pleava. Reimprospatate succesiv, straturile de pleava amestecata cu apa atingeau uneori grosimi apreciabile. La deschiderea usii de la intrare, exista pericolul ca amestecul de pleava cu apa sa curga afara din casa. Problema a fost rezolvata prin inventarea pragului.
Rosiile sunt otravitoare...
Pe vremea aceea, in fiecare bucatarie exista un cazan metalic mare, atarnat deasupra focului, pentru gatit. Carnea era destul de rara, asa ca oamenii mancau mai mult fiertura de legume. In zeama ce ramanea de seara se adaugau a doua zi apa si legumele si tot asa. Astfel, o parte din mancare ajungea sa fie veche de saptamani. Cei mai instariti mancau din vase realizate dintr-un aliaj care continea si plumb, pentru ca acesta putea fi prelucrat mai usor. Alimentele acide dizolvau plumbul, care ajungea in organism si provoca otravirea sau chiar moartea. Din aceasta cauza, rosiile au fost considerate in urmatorii 350 de ani ca fiind
otravitoare.
Farfurii din coaja de paine...
Saracii mancau din niste bucati de lemn scobite, care tineau loc de farfurii. Vasele se mai faceau si din paine foarte veche, din care se scotea miezul si care rezistau cateva mese bune. Ambele variante de "farfurii" nu erau spalate niciodata dupa folosire. De aceea, se intampla des ca vasele sa faca viermi... Painea se impartea intre membrii familiei, in functie de statutul fiecaruia. Cei care munceau capatau coaja inferioara, din partea de jos a painii, restul familiei - partea din mijloc, mai mult miez - iar oaspetii primeau coaja superioara.
Priveghiul...
Pentru baut rachiu sau whisky erau folosite cesti din plumb. Combinatia alcool-plumb fiind atat de toxica incat ii scotea pe multi din uz pentru cateva zile. Chefliii gasiti intinsi pe marginea drumului erau considerati morti si pregatiti pentru inmormintare. Inainte insa de a fi ingropati li se mai dadea o sansa - erau asezati pe masa din bucatarie timp de cateva zile. Asteptind ca "mortul" sa-si revina - ceea ce se intampla de multe ori - rudele si prietenii mancau si beau in jurul mesei. Asa a aparut obiceiul priveghiului.
Salvat de clopotel...
Cei care din greseala erau ingropati de vii erau salvati de un clopotel. Teritoriul Angliei este locuit de multi, multi ani, asa ca, la inceputul secolului al XVI-lea, a inceput sa fie criza de locuri de veci. Solutia a fost scoaterea sicrielor mai vechi, depunerea osemintelor in niste depozite si refolosirea spatiului pentru un mort "proaspat". La deschiderea vechilor sicrie s-a constatat ca unul din 25 era zgariat de unghii pe interior. Dandu-si seama ca unii semeni de-ai lor au fost ingropati de vii, englezii au inventat un mecanism de salvare a celor ingropati de vii. De mana "mortului" era legata o sfoara, care, printr-o gaura in sicriu, era legata la un clopotel, montat langa mormant. Patrulele din cimitir supravegheau clopoteii. De aici vine vorba "saved by the bell" ("salvat de clopotel").
Sa mai zica cineva ca istoria e plictisitoare...
Japonezii astia
Asta inseamna: cedeaza locul persoanelor cu mana ranita, celor cu copii in brate, femeilor gravide si persoanelor cu rani la picioare. Semnul e prezent prin majoritatea statiilor de metrou din Japonia
Banc
Un roman, ajuns in Franta, isi ia 'petit dejuner'-ul (cafea, croissant, paine, unt si marmelada) cand un francez, mestecandu-si nelipsita sa guma, se aseaza langa el.
Romanul il ignora in mod vadit, dar in ciuda acestui lucru, francezul il apostrofeaza:
- Voi painea o mancati toata?
Romanul raspunde, prost dispus:
-Evident.
Francezul facand un balon cu guma:
- Noi nu. In Franta mancam doar miezul. Coaja o adunam intr-un tomberon, o reciclam, o transformam in croissant si o vindem in Romania !, continua francezul cu o strambatura insolenta.
Romanul pastreaza tacerea.
Francezul insista:
-Voi puneti marmelada pe paine?
Romanul: -Evident.
Francezul, intorcand guma intre dinti si ranjind,zice:
-Noi nu. In Franta, la micul dejun, noi mancam fructe proaspete, dar punem toate cojile si ramasitele intr-un tomberon, le reciclam, facem marmelada si o vindem in Romania ...
Atunci, romanul intreaba:
-Voi francezii faceti sex?
-'Bine-nteles! raspunde francezul cu un zambet imens.
-Si ce faceti cu prezervativele folosite? continua sa intrebe romanul.
La care francezul raspunde ranjind:
-Le aruncam, bine-nteles.
- Noi nu ; conchide romanul , in Romania , le strangem intr-un tomberon, le reciclam, le transformam in guma de mestecat si o vindem in Franta.
Romanul il ignora in mod vadit, dar in ciuda acestui lucru, francezul il apostrofeaza:
- Voi painea o mancati toata?
Romanul raspunde, prost dispus:
-Evident.
Francezul facand un balon cu guma:
- Noi nu. In Franta mancam doar miezul. Coaja o adunam intr-un tomberon, o reciclam, o transformam in croissant si o vindem in Romania !, continua francezul cu o strambatura insolenta.
Romanul pastreaza tacerea.
Francezul insista:
-Voi puneti marmelada pe paine?
Romanul: -Evident.
Francezul, intorcand guma intre dinti si ranjind,zice:
-Noi nu. In Franta, la micul dejun, noi mancam fructe proaspete, dar punem toate cojile si ramasitele intr-un tomberon, le reciclam, facem marmelada si o vindem in Romania ...
Atunci, romanul intreaba:
-Voi francezii faceti sex?
-'Bine-nteles! raspunde francezul cu un zambet imens.
-Si ce faceti cu prezervativele folosite? continua sa intrebe romanul.
La care francezul raspunde ranjind:
-Le aruncam, bine-nteles.
- Noi nu ; conchide romanul , in Romania , le strangem intr-un tomberon, le reciclam, le transformam in guma de mestecat si o vindem in Franta.
Imnul turistic al Romaniei
Jenant...“Romania, the land of choice”. In traducere: Romania, tara alegerii. Ai de ales intre variantele:
1. vreau sa traiesc in Romania si sa mor de foame
2. vreau sa traiesc in Romania si sa-i fac pe altii sa moara de foame
3. vreau sa aleg intre 1 si 2
1. vreau sa traiesc in Romania si sa mor de foame
2. vreau sa traiesc in Romania si sa-i fac pe altii sa moara de foame
3. vreau sa aleg intre 1 si 2
Vitriol
--Furnicile de Bernard Werber--
"Vitriol" este o denumire a acidului sulfuric. Vreme îndelungată s-a crezut că "vitriol" înseamnă "ceea ce face lucrurile să fie vitroase". Înţelesul său este însă mult mai ermetic. Termenul de "vitriol", a fost constituit pornind de la primele litere ale unei formule de bază datând din antichitate. V. I. T. R. I. O. L.: Visita Interiora Terrae (vizitează interiorul Pământului) Rectificando Occultem Lapidem (şi corectându-te, vei descoperi piatra ascunsă).
"Vitriol" este o denumire a acidului sulfuric. Vreme îndelungată s-a crezut că "vitriol" înseamnă "ceea ce face lucrurile să fie vitroase". Înţelesul său este însă mult mai ermetic. Termenul de "vitriol", a fost constituit pornind de la primele litere ale unei formule de bază datând din antichitate. V. I. T. R. I. O. L.: Visita Interiora Terrae (vizitează interiorul Pământului) Rectificando Occultem Lapidem (şi corectându-te, vei descoperi piatra ascunsă).
Zombii
--Furnicile de Bernard Werber--
Ciclul marelui parazit hepatic Fasciola hepatica reprezintă cu siguranţă unul dintre cele mai mari mistere ale naturii. Animalul acesta ar merita un întreg roman. Aşa cum arată şi numele, este vorba de un parazit care prosperă în ficatul oilor. El se hrăneşte cu sângele şi celulele hepatice, creşte şi apoi dă ouă. Dar ouăle acestui parazit nu pot să se desfacă în ficatul oii. Ele străbat un veritabil periplu.
Ouăle îşi părăsesc gazda, ieşind din corpul ei o dată cu excrementele şi pomenindu-se astfel în lumea din afară, rece şi uscată. După un interval de incubaţie, ele se deschid, lăsând să iasă o larvă minusculă. Larvă ce va fi consumată de o nouă gazdă: melcul.
Ajunsă în corpul melcului, larva de gălbează se multiplică înainte de-a fi ejectată o dată cu mucozităţile pe care le scuipă gasteropodul pe vreme ploioasă.
Dar în momentul acela, ea nu a parcurs decât jumătate din drum.
Mucozităţile acestea, arătând ca nişte ciorchini de perle albe, le atrag frecvent pe furnici. Datorită acestui "cal troian", paraziţii pătrund înăuntrul organismului insectei, fără să rămână însă prea mult în stomacul ei social. Ca să iasă, ei îl străpung în nenumărate locuri, transformându-l astfel în strecurătoare. Apoi îl astupă la loc cu un clei care se întăreşte şi îi permite furnicii să supravieţuiască. Furnica nu trebuie ucisă, dat fiind că este indispensabilă pentru refacerea joncţiunii cu oaia. Apoi, paraziţii circulă prin corpul furnicii, fără ca vreun semn cât de mic să trădeze drama care se desfăşoară înăuntru.
Larvele au devenit acum paraziţi adulţi care trebuie să se întoarcă în ficatul oii ca să-şi desăvârşească ciclul de creştere.
Dar cum să faci o oaie să mănânce o furnică, din moment ce oaia nu este insectivoră?
Probabil că întrebarea şi-au pus-o generaţii întregi de paraziţi hepatici. Problema era cu atât mai greu de rezolvat cu cât oile pasc vârful ierbii, în ceasurile răcoroase ale zorilor, iar furnicile nu-şi părăsesc cuibul decât în orele călduroase, circulând doar la umbra aruncată de rădăcinile ierburilor.
Cum să le aduni laolaltă în acelaşi loc şi moment?
Paraziţii au găsit soluţia, împrăştiindu-se în tot corpul furnicii. Vreo zece se instalează în torace, alţi zece în labe, zece în abdomen şi unul singur în creier.
Din clipa în care această unică larvă se implantează în creierul furnicii, comportamentul ei se schimbă... Da! Parazitul, un mic vierme primitiv, apropiat de parameci şi deci de fiinţele unicelulare cele mai rudimentare, o pilotează de-acum înainte pe furnica atât de complexă.
Rezultatul: seara, când toate lucrătoarele dorm, furnicile contaminate de paraziţi îşi părăsesc oraşul, înaintând ca nişte somnambule şi urcă în vârful ierburilor, unde rămân agăţate. Şi nu pe orice fel de ierburi! Doar pe cele preferate de oi: lucernă şi traista-ciobanului.
Tetanizate, ele aşteaptă să fie păscute.
Aceasta este activitatea viermelui-de-gălbează în creierul furnicii: el îşi sileşte gazda să iasă seară de seară până când este mâncată de o oaie. Dimineaţa, de îndată ce se încălzeşte, dacă nu a fost hăpăită de vreo ovină, furnica îşi recapătă controlul asupra creierului şi liberul arbitru. Ea se întreabă ce caută acolo, cocoţată în vârful unui fir de iarbă, şi coboară la iuţeală pentru a se întoarce înapoi în cuib unde, se apucă de treburile cotidiene. Aceasta, până în seara următoare, când, aidoma unui zombi ― ceea ce a şi devenit ― ea va ieşi din nou, împreună cu toate celelalte semene infestate de paraziţi, siva aştepta să fie rumegată.
Ciclul respectiv le-a pus multe probleme biologilor. Prima întrebare era: cum poate parazitul pitit în creier să vadă în afară şi să-i ordone furnicii să meargă în cutare sau cutare direcţie? A doua întrebare se referă la faptul că parazitul care o conduce pe furnică este singurul care moare în clipa când insecta este înghiţită de oaie. De ce se sacrifică el astfel? Totul se petrece ca şi cum paraziţii respectivi au acceptat ca unul din ei ― şi încă cel mai bun ― să moară pentru ca ceilalţi să-şi atingă scopul şi să-şi încheie ciclul fecundaţiei.
Ciclul marelui parazit hepatic Fasciola hepatica reprezintă cu siguranţă unul dintre cele mai mari mistere ale naturii. Animalul acesta ar merita un întreg roman. Aşa cum arată şi numele, este vorba de un parazit care prosperă în ficatul oilor. El se hrăneşte cu sângele şi celulele hepatice, creşte şi apoi dă ouă. Dar ouăle acestui parazit nu pot să se desfacă în ficatul oii. Ele străbat un veritabil periplu.
Ouăle îşi părăsesc gazda, ieşind din corpul ei o dată cu excrementele şi pomenindu-se astfel în lumea din afară, rece şi uscată. După un interval de incubaţie, ele se deschid, lăsând să iasă o larvă minusculă. Larvă ce va fi consumată de o nouă gazdă: melcul.
Ajunsă în corpul melcului, larva de gălbează se multiplică înainte de-a fi ejectată o dată cu mucozităţile pe care le scuipă gasteropodul pe vreme ploioasă.
Dar în momentul acela, ea nu a parcurs decât jumătate din drum.
Mucozităţile acestea, arătând ca nişte ciorchini de perle albe, le atrag frecvent pe furnici. Datorită acestui "cal troian", paraziţii pătrund înăuntrul organismului insectei, fără să rămână însă prea mult în stomacul ei social. Ca să iasă, ei îl străpung în nenumărate locuri, transformându-l astfel în strecurătoare. Apoi îl astupă la loc cu un clei care se întăreşte şi îi permite furnicii să supravieţuiască. Furnica nu trebuie ucisă, dat fiind că este indispensabilă pentru refacerea joncţiunii cu oaia. Apoi, paraziţii circulă prin corpul furnicii, fără ca vreun semn cât de mic să trădeze drama care se desfăşoară înăuntru.
Larvele au devenit acum paraziţi adulţi care trebuie să se întoarcă în ficatul oii ca să-şi desăvârşească ciclul de creştere.
Dar cum să faci o oaie să mănânce o furnică, din moment ce oaia nu este insectivoră?
Probabil că întrebarea şi-au pus-o generaţii întregi de paraziţi hepatici. Problema era cu atât mai greu de rezolvat cu cât oile pasc vârful ierbii, în ceasurile răcoroase ale zorilor, iar furnicile nu-şi părăsesc cuibul decât în orele călduroase, circulând doar la umbra aruncată de rădăcinile ierburilor.
Cum să le aduni laolaltă în acelaşi loc şi moment?
Paraziţii au găsit soluţia, împrăştiindu-se în tot corpul furnicii. Vreo zece se instalează în torace, alţi zece în labe, zece în abdomen şi unul singur în creier.
Din clipa în care această unică larvă se implantează în creierul furnicii, comportamentul ei se schimbă... Da! Parazitul, un mic vierme primitiv, apropiat de parameci şi deci de fiinţele unicelulare cele mai rudimentare, o pilotează de-acum înainte pe furnica atât de complexă.
Rezultatul: seara, când toate lucrătoarele dorm, furnicile contaminate de paraziţi îşi părăsesc oraşul, înaintând ca nişte somnambule şi urcă în vârful ierburilor, unde rămân agăţate. Şi nu pe orice fel de ierburi! Doar pe cele preferate de oi: lucernă şi traista-ciobanului.
Tetanizate, ele aşteaptă să fie păscute.
Aceasta este activitatea viermelui-de-gălbează în creierul furnicii: el îşi sileşte gazda să iasă seară de seară până când este mâncată de o oaie. Dimineaţa, de îndată ce se încălzeşte, dacă nu a fost hăpăită de vreo ovină, furnica îşi recapătă controlul asupra creierului şi liberul arbitru. Ea se întreabă ce caută acolo, cocoţată în vârful unui fir de iarbă, şi coboară la iuţeală pentru a se întoarce înapoi în cuib unde, se apucă de treburile cotidiene. Aceasta, până în seara următoare, când, aidoma unui zombi ― ceea ce a şi devenit ― ea va ieşi din nou, împreună cu toate celelalte semene infestate de paraziţi, siva aştepta să fie rumegată.
Ciclul respectiv le-a pus multe probleme biologilor. Prima întrebare era: cum poate parazitul pitit în creier să vadă în afară şi să-i ordone furnicii să meargă în cutare sau cutare direcţie? A doua întrebare se referă la faptul că parazitul care o conduce pe furnică este singurul care moare în clipa când insecta este înghiţită de oaie. De ce se sacrifică el astfel? Totul se petrece ca şi cum paraziţii respectivi au acceptat ca unul din ei ― şi încă cel mai bun ― să moară pentru ca ceilalţi să-şi atingă scopul şi să-şi încheie ciclul fecundaţiei.
Cadou
--Furnicile de Bernard Werber--
La muştele verzi, femela îl devorează pe mascul în timpul împerecherii. Emoţiile îi fac poftă de mâncare şi primul cap care zăboveşte pe lângă ea i se pare un prânz excelent. Dar masculul, deşi vrea să facă dragoste, nu vrea să moară ronţăit de iubita lui. Astfel încât, pentru a ieşi din dilema aceasta insolubilă ― a obţine Erosul fără Thanatos ― masculul muştei verzi a descoperit o stratagemă. El aduce nişte mâncare pe post de "cadou". În consecinţă, când doamna muscă verde simte un gol în stomac, ea se poate servi cu o fărâmă de carne, iar partenerul ei poate să se împerecheze mai departe fără pericol.
La o specie mai evoluată, masculul îşi aduce bucata de carne de insectă împachetată într-un cocon transparent, câştigând astfel un surplus preţios de timp.
O a treia specie de muşte a tras concluziile ce se impuneau din faptul că timpul necesar deschiderii cadoului era mult mai important, din punctul de vedere al masculului, decât calitatea cadoului în sine. La această a treia specie, coconul de ambalaj este gros, voluminos şi... gol. Până când femela apucă să descopere înşelăciunea, masculul şi-a terminat treaba.
Ca urmare, fiecare şi-a modificat comportamentul, adaptându-se: la muştele de tip empis, de exemplu, femela scutură coconul pentru a verifica dacă nu e gol. Dar... şi aici există o cale de-a o păcăli. Masculul, prevăzător, umple pachetul cu propriile sale excremente, îndeajuns de grele ca să pară nişte bucăţi de carne.
La muştele verzi, femela îl devorează pe mascul în timpul împerecherii. Emoţiile îi fac poftă de mâncare şi primul cap care zăboveşte pe lângă ea i se pare un prânz excelent. Dar masculul, deşi vrea să facă dragoste, nu vrea să moară ronţăit de iubita lui. Astfel încât, pentru a ieşi din dilema aceasta insolubilă ― a obţine Erosul fără Thanatos ― masculul muştei verzi a descoperit o stratagemă. El aduce nişte mâncare pe post de "cadou". În consecinţă, când doamna muscă verde simte un gol în stomac, ea se poate servi cu o fărâmă de carne, iar partenerul ei poate să se împerecheze mai departe fără pericol.
La o specie mai evoluată, masculul îşi aduce bucata de carne de insectă împachetată într-un cocon transparent, câştigând astfel un surplus preţios de timp.
O a treia specie de muşte a tras concluziile ce se impuneau din faptul că timpul necesar deschiderii cadoului era mult mai important, din punctul de vedere al masculului, decât calitatea cadoului în sine. La această a treia specie, coconul de ambalaj este gros, voluminos şi... gol. Până când femela apucă să descopere înşelăciunea, masculul şi-a terminat treaba.
Ca urmare, fiecare şi-a modificat comportamentul, adaptându-se: la muştele de tip empis, de exemplu, femela scutură coconul pentru a verifica dacă nu e gol. Dar... şi aici există o cale de-a o păcăli. Masculul, prevăzător, umple pachetul cu propriile sale excremente, îndeajuns de grele ca să pară nişte bucăţi de carne.
Anunturi haioase
@Anunt la o agentie de turism din Germania: Vizitati Romania! Masina dumneavoastra este deja aici!
@Ofer recompensa celor care au spus nevestei lui Paul Ionescu ca l-au vazut cu o femeie în masina în ziua de 18 iunie, pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Va rog sa veniti sa depuneti marturie si la tribunal. Paul Ionescu.
@Consumati cu încredere supa de pasare vegetariana
@Servim cu frisca clientela bine batuta
@Stimate doamne, nu uitaţi următoarea noastră acţiune de vânzare în scopuri caritabile! E o ocazie excelentă de a vă debarasa de lucrurile care vă sunt inutile prin casă. Aduceţi-i pe soţii dumneavoastră!
@Vând pat pentru copil cu picioare de fier
@Vând câine: mănâncă orice şi îi plac foarte mult copiii.
@Ofer recompensa celor care au spus nevestei lui Paul Ionescu ca l-au vazut cu o femeie în masina în ziua de 18 iunie, pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Va rog sa veniti sa depuneti marturie si la tribunal. Paul Ionescu.
@Consumati cu încredere supa de pasare vegetariana
@Servim cu frisca clientela bine batuta
@Stimate doamne, nu uitaţi următoarea noastră acţiune de vânzare în scopuri caritabile! E o ocazie excelentă de a vă debarasa de lucrurile care vă sunt inutile prin casă. Aduceţi-i pe soţii dumneavoastră!
@Vând pat pentru copil cu picioare de fier
@Vând câine: mănâncă orice şi îi plac foarte mult copiii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)