--din Furnicile de Bernard Werber---
În anii cincizeci, un cargou-frigorifer englez, care transporta sticle de vin de Madeira de provenienţă portugheză, şi-a debarcat încărcătura într-un port scoţian. Un marinar a intrat în camera frigorifică pentru a verifica dacă totul a fost livrat cum trebuie. Neştiind că acesta se afla acolo, un camarad a închis uşa pe dinafară. Captivul bate din toate puterile în perete, dar nu este auzit de nimeni, iar nava pleacă înapoi spre Portugalia.
Prizonierul descoperă că are la dispoziţie suficientă hrană, dar ştie că nu va putea supravieţui prea mult timp în mediul acela glacial. Totuşi, el găseşte puterea de-a lua o bucată de metal şi de-a scrijeli pe pereţi, oră cu oră şi zi de zi, descrierea calvarului pe care îl trăia, relatându-şi agonia cu o precizie ştiinţifică: felul în care frigul îl amorţeşte, făcând să-i îngheţe nasul şi degetele de la mâini şi picioare, care devin casante ca sticla, apoi relatează că înţepăturile aerului îngheţat se transformă într-o arsură insuportabilă şi că, încetul cu încetul, corpul întreg îi înţepeneşte preschimbându-se într-un bloc de gheaţă.
Când vaporul aruncă ancora la Lisabona, căpitanul, deschizând compartimentul frigorific, îl descoperă pe marinarul mort şi citeşte pe pereţi jurnalul amănunţit al suferinţelor sate atroce.
Şi, totuşi, nu acesta este aspectul cel mai stupefiant al întâmplării. Căpitanul măsoară temperatura din interiorul compartimentului, iar termometrul indică 19 grade Celsius: dat fiind că mărfurile fuseseră descărcate, sistemul de refrigerare rămăsese dezactivat pe durata drumului de întoarcere. Omul murise numai pentru că fusese convins că îi este frig, fiind victima exclusivă a propriei sale imaginaţii.
