joi, 30 aprilie 2009
miercuri, 29 aprilie 2009
LEGEA LUI PARKINSON
--din Furnicile de Bernard Werber---
Legea lui Parkinson (care nu are nici o legătură cu boala cu acelaşi nume) susţine că, cu cât o întreprindere se dezvoltă mai mult, cu atât ea angajează mai mulţi oameni mediocri, dar care au cu toate acestea salarii exagerat de mari. De ce? Pur şi simplu deoarece cadrele aflate deja acolo se tem de sosirea unor concurenţi puternici, iar cea mai bună metodă de-a nu-şi crea rivali periculoşi constă în angajarea unor incompetenţi. Iar cea mai bună metodă de suprimare a oricărei veleităţi de-a provoca tulburări este aceea de-a le da salarii excesiv de mari. În acest fel, casta diriguitoare îşi asigură o linişte permanentă.
Legea lui Parkinson (care nu are nici o legătură cu boala cu acelaşi nume) susţine că, cu cât o întreprindere se dezvoltă mai mult, cu atât ea angajează mai mulţi oameni mediocri, dar care au cu toate acestea salarii exagerat de mari. De ce? Pur şi simplu deoarece cadrele aflate deja acolo se tem de sosirea unor concurenţi puternici, iar cea mai bună metodă de-a nu-şi crea rivali periculoşi constă în angajarea unor incompetenţi. Iar cea mai bună metodă de suprimare a oricărei veleităţi de-a provoca tulburări este aceea de-a le da salarii excesiv de mari. În acest fel, casta diriguitoare îşi asigură o linişte permanentă.
GÂNDIRE: Gândirea omenească poate orice.
--din Furnicile de Bernard Werber---
În anii cincizeci, un cargou-frigorifer englez, care transporta sticle de vin de Madeira de provenienţă portugheză, şi-a debarcat încărcătura într-un port scoţian. Un marinar a intrat în camera frigorifică pentru a verifica dacă totul a fost livrat cum trebuie. Neştiind că acesta se afla acolo, un camarad a închis uşa pe dinafară. Captivul bate din toate puterile în perete, dar nu este auzit de nimeni, iar nava pleacă înapoi spre Portugalia.
Prizonierul descoperă că are la dispoziţie suficientă hrană, dar ştie că nu va putea supravieţui prea mult timp în mediul acela glacial. Totuşi, el găseşte puterea de-a lua o bucată de metal şi de-a scrijeli pe pereţi, oră cu oră şi zi de zi, descrierea calvarului pe care îl trăia, relatându-şi agonia cu o precizie ştiinţifică: felul în care frigul îl amorţeşte, făcând să-i îngheţe nasul şi degetele de la mâini şi picioare, care devin casante ca sticla, apoi relatează că înţepăturile aerului îngheţat se transformă într-o arsură insuportabilă şi că, încetul cu încetul, corpul întreg îi înţepeneşte preschimbându-se într-un bloc de gheaţă.
Când vaporul aruncă ancora la Lisabona, căpitanul, deschizând compartimentul frigorific, îl descoperă pe marinarul mort şi citeşte pe pereţi jurnalul amănunţit al suferinţelor sate atroce.
Şi, totuşi, nu acesta este aspectul cel mai stupefiant al întâmplării. Căpitanul măsoară temperatura din interiorul compartimentului, iar termometrul indică 19 grade Celsius: dat fiind că mărfurile fuseseră descărcate, sistemul de refrigerare rămăsese dezactivat pe durata drumului de întoarcere. Omul murise numai pentru că fusese convins că îi este frig, fiind victima exclusivă a propriei sale imaginaţii.
În anii cincizeci, un cargou-frigorifer englez, care transporta sticle de vin de Madeira de provenienţă portugheză, şi-a debarcat încărcătura într-un port scoţian. Un marinar a intrat în camera frigorifică pentru a verifica dacă totul a fost livrat cum trebuie. Neştiind că acesta se afla acolo, un camarad a închis uşa pe dinafară. Captivul bate din toate puterile în perete, dar nu este auzit de nimeni, iar nava pleacă înapoi spre Portugalia.
Prizonierul descoperă că are la dispoziţie suficientă hrană, dar ştie că nu va putea supravieţui prea mult timp în mediul acela glacial. Totuşi, el găseşte puterea de-a lua o bucată de metal şi de-a scrijeli pe pereţi, oră cu oră şi zi de zi, descrierea calvarului pe care îl trăia, relatându-şi agonia cu o precizie ştiinţifică: felul în care frigul îl amorţeşte, făcând să-i îngheţe nasul şi degetele de la mâini şi picioare, care devin casante ca sticla, apoi relatează că înţepăturile aerului îngheţat se transformă într-o arsură insuportabilă şi că, încetul cu încetul, corpul întreg îi înţepeneşte preschimbându-se într-un bloc de gheaţă.
Când vaporul aruncă ancora la Lisabona, căpitanul, deschizând compartimentul frigorific, îl descoperă pe marinarul mort şi citeşte pe pereţi jurnalul amănunţit al suferinţelor sate atroce.
Şi, totuşi, nu acesta este aspectul cel mai stupefiant al întâmplării. Căpitanul măsoară temperatura din interiorul compartimentului, iar termometrul indică 19 grade Celsius: dat fiind că mărfurile fuseseră descărcate, sistemul de refrigerare rămăsese dezactivat pe durata drumului de întoarcere. Omul murise numai pentru că fusese convins că îi este frig, fiind victima exclusivă a propriei sale imaginaţii.
Capcana Indiana
--din Furnicile de Bernard Werber---
Indienii din Canada folosesc pentru urşi o capcană dintre cele mai rudimentare. Ea constă dintr-un pietroi uns cu miere, atârnat cu o sfoară de craca unui pom. Când vreun urs zăreşte ceea ce lui i se pare a fi o bunătate de mâncare, el se apropie şi încearcă să apuce pietroiul lovindu-l cu laba. În acest fel, imprimă o mişcare de pendul pietrei care, de fiecare dată când revine la poziţia iniţială, îl loveşte. Ursul se enervează şi loveşte din ce în ce mai tare. Şi cu cât loveşte mai tare, cu atât e lovit la rândul său mai rău. Până ce, în final, e făcut K. O.
Ursul e incapabil să gândească şi să-şi pună întrebarea: "Ce-ar fi dacă m-aş opri, făcând să înceteze cascada aceasta de lovituri?" El nu resimte decât frustrare.
"Primesc lovituri, aşa că le înapoiez!" îşi zice el. De unde şi furia sa exponenţială. Cu toate acestea, dacă ar înceta să o mai lovească, piatra s-ar imobiliza şi atunci poate că el ar izbuti să observe, o dată ce calmul s-ar restabili, că nu este vorba decât- de un obiect inert, atârnat de o sfoară. Nu i-ar mai rămâne decât să rupă sfoara cu dinţii, pentru ca piatra să cadă, şi apoi să lingă mierea de pe ea.
Indienii din Canada folosesc pentru urşi o capcană dintre cele mai rudimentare. Ea constă dintr-un pietroi uns cu miere, atârnat cu o sfoară de craca unui pom. Când vreun urs zăreşte ceea ce lui i se pare a fi o bunătate de mâncare, el se apropie şi încearcă să apuce pietroiul lovindu-l cu laba. În acest fel, imprimă o mişcare de pendul pietrei care, de fiecare dată când revine la poziţia iniţială, îl loveşte. Ursul se enervează şi loveşte din ce în ce mai tare. Şi cu cât loveşte mai tare, cu atât e lovit la rândul său mai rău. Până ce, în final, e făcut K. O.
Ursul e incapabil să gândească şi să-şi pună întrebarea: "Ce-ar fi dacă m-aş opri, făcând să înceteze cascada aceasta de lovituri?" El nu resimte decât frustrare.
"Primesc lovituri, aşa că le înapoiez!" îşi zice el. De unde şi furia sa exponenţială. Cu toate acestea, dacă ar înceta să o mai lovească, piatra s-ar imobiliza şi atunci poate că el ar izbuti să observe, o dată ce calmul s-ar restabili, că nu este vorba decât- de un obiect inert, atârnat de o sfoară. Nu i-ar mai rămâne decât să rupă sfoara cu dinţii, pentru ca piatra să cadă, şi apoi să lingă mierea de pe ea.
Videoclip funny
Se cunoaste ca romanu' are o fixatie pentru cuvantul "pula". Plin de semnificatii si intelesuri, pXla este un cuvant des folosit in relationarea umana si in muzica autohtona romaneasca (unde este folosit mai ales ca apostrof). Pe scurt romanu' gandeste in felul urmator: daca o am de ce sa nu o bag? si daca o bag de ce ma limitez in a o baga in persoanele de sex feminin cu care am o relatie demosntrata? Ca urmare pXla se baga in: masini, bloguri cre nu merg, vecini, sefi, subalterni, rubedenii si in...blendere.
De ce cinic?
CÍNIC, -Ă adj. Școala cinică = școală filozofică greacă din antichitate, care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovăduind autonomia morală a individului, simplitatea, întoarcerea la natură, disprețul pentru normele eticii religioase, pentru convenționalism, bogăție și onoruri. // s.m. Filozof aparținând acestei școli. // adj., s.m. și f. (Cel) care arată pe față, fără sfială, fapte și gânduri condamnabile; (om) rău, nerușinat, fără scrupule; (cel) care denotă sfidare, sfidător. [Cf. fr. cynique, it.cinico, gr. kynikos – câinesc].
Abonați-vă la:
Postări (Atom)