vineri, 29 mai 2009
Comunicarea
În secolul al XIII-lea, regele Frederic al II-lea a vrut să facă o experienţă ca să afle care era limba "naturală" a omului. A instalat şase bebeluşi într-o creşă şi le-a ordonat doicilor să-i alimenteze, să-i culce, să-i scalde, dar să nu care cumva să le vorbească vreodată. Frederic al II-lea spera astfel că va descoperi ce limbă vor alege în mod natural aceşti bebeluşi "fără influenţe exterioare". Credea că va fi greaca sau latina, singurele limbi originare pure după părerea sa. Totuşi, experienţa nu a dat rezultatul scontat. Nici un bebeluş nu a început să vorbească în vreo limbă şi, mai mult decât atât, toţi au murit. Bebeluşii au nevoie de comunicare ca să supravieţuiască. Laptele şi somnul nu sunt de ajuns. Comunicarea este şi ea un element indispensabil vieţii.
Strategie imprevizibila
O minte atentă şi logică este în stare să prevadă orice strategie umană. Există totuşi un mijloc de a rămâne imprevizibil: este de ajuns să introduci un mecanism aleator într-un proces de decizie. De exemplu, să încredinţezi sorţii unei aruncări de zaruri direcţia în care va fi lansat următorul atac.
Introducerea a puţin haos într-o strategie globală nu numai că permite efecte-surpriză ci, în plus, oferă posibilitatea de a păstra secretă logica care stă la baza deciziilor importante. Nimeni nu poate să prevadă rezultatul unei aruncări de zaruri.
Evident, în timpul războaielor, puţini generali îndrăznesc să supună capriciilor hazardului alegerea viitoarei manevre. Cred că este de ajuns inteligenţa lor. Totuşi, zarurile sunt cu siguranţă cel mai bun mijloc de a îngrijora adversarul care se va simţi depăşit de un mecanism de gândire căruia nu-i sesizează logica. Dezamăgit şi dezorientat, el va reacţiona cu teamă şi din acel moment va deveni complet previzibil.

miercuri, 13 mai 2009
vineri, 8 mai 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)